Front des FUSO Canter

FUSO – O parte integrantă a Daimler AG

 

Marca FUSO și-a construit un renume în întreaga lume în industria autovehiculelor utilitare, dincolo de granițele Japoniei.

Din anul 2004, marca FUSO este parte integrantă a Daimler AG. Cu o participare de 89,3%, Daimler AG este asociatul majoritar, alături de Mitsubishi Corporation. Peste 80 de ani de experiență în construcția de camioane și autobuze își fac de atunci simțită prezența în cadrul centrului internațional de competență pentru dezvoltarea de camioane ușoare. Însă asta nu este tot: datorită experienței acumulate de-a lungul mai multor decenii în domeniul dezvoltării de propulsoare cu emisii reduse, sediul principal FUSO din orașul japonez Kawasaki este de asemenea și centrul global de dezvoltare pentru tehnologia hibrid al Daimler AG. 

 

 

Historisches Bild des ersten Busses B46 der Mitsubishi Heavy Industries

 

Denumirea de marcă FUSO a fost utilizată pentru prima oară în 1932, în legătură cu primul autobuz al Mitsubishi Heavy Industries, modelul „B46“. Autobuzul cu o lungime de 7 metri se producea la Kobe Shipyard and Machine Works, o întreprindere a Mitsubishi Heavy Industries, și putea transporta 38 de pasageri. Era propulsat de un motor pe benzină în 6 cilindri cu o capacitate cilindrică de 7 litri și o putere de 100 CP. Cu ocazia livrării autobuzului B46 către primul client, Ministerul japonez al căilor ferate, a solicitat de la angajații întreprinderii să ofere propuneri pentru o poreclă. Dintre propuneri s-a ales la final „FUSO“. Fusō este exprimarea în limba japoneză a cuvântului chinezesc Fusang, o veche denumire pentru Japonia.